Pe 24 mai 2010 la galeria Atelier 35 am avut vernisajul expozitiei "Noi suntem cainii". Cu 7 picturi si 8 grafici am pus un monument cainelui hoinar, maidanezului bucurestean.
NOI SUNTEM CÂINII.
Câinii sunt mereu pe lângă noi, pe la picioarele noastre. Câinii vagabonzi ai Bucureştiului sunt un indiciu a relativităţii propriei libertăţi. Îi alegem sau nu, îi vrem sau nu. În animalitatea, dispensabilitatea şi potenţialul lor de pericol. Bineînţeles preferăm să-i ignorăm. Sunt undeva în colţul ochiului, la periferia intereselor. La periferia societăţii, a sensului, a valorilor. Câinii am putea fi noi şi să nici nu ne dăm seama. Dispensabili, marginali, expuşi milei, dispreţului sau a oricărei alte atitudini. Câinii devin aici obiecte privilegiate de contemplat. Sunt aduşi din spatele blocurilor, de pe marginile străzilor, de pe gurile de canal, direct pe nobila suprafaţă a picturii. Pictura se apleacă într-un gest larg, mărinimos, democratic către aceşti nedreptăţiţi ai soartei. Din stradă sunt plasaţi în câmpul vizual. Spaţiul galeriei se transformă în cabinet veterinar, un loc al ocrotirii, al grijii pentru cel domesticit, vindecat de sălbăticie. Primim aici acel ceva ce supravieţuieşte în civilizaţie, şi poate care îi supravieţuieşte. Şi nefericiţii ce nu au cuşcă şi stăpân merită ocrotiţi. Îi dresăm blând şi îngăduitor cu tuşe de vopsea. Devin de-ai noştri, în rând cu noi, animale îmblânzite şi admirate. Câinii ne servesc, chiar şi aşa, vagabonzi. Fie că omoară alţi dăunători, fie că pot curăţa străzile de resturi alimentare, au un rol activ în societatea urbanizată. Câinii bucureşteni ne dau o importantă lecţie: sunt un semn al comunităţii, sunt mizeria ce ne uneşte, sunt proprietate comună. Ei dau din coadă, ne privesc curioşi şi, firesc, dizolvă clasele. Sunt ecoul unei utopii a epurării diferenţei şi claselor. Câinii sunt ai nimănui şi ai tuturor. Câinii sunt o caricatură a libertăţii. Ei sunt perfect liberi în această existenţă mizeră a lor. Pot fi oricum, pot face ce vor, pot consuma orice. Iar în libertatea aceasta a lor, singura posibilitate de convieţuire, de adaptare este captivitatea. Sunt rătăciţi şi rătăcesc, deranjează, jenează, provoacă dispreţ şi ruşine. Iar în cel mai bun caz, milă. În orice caz trebuie prinşi. Alternative nu sunt. Câinii suntem noi.
(text de Veda Popovici)
NOI SUNTEM CÂINII.
Câinii sunt mereu pe lângă noi, pe la picioarele noastre. Câinii vagabonzi ai Bucureştiului sunt un indiciu a relativităţii propriei libertăţi. Îi alegem sau nu, îi vrem sau nu. În animalitatea, dispensabilitatea şi potenţialul lor de pericol. Bineînţeles preferăm să-i ignorăm. Sunt undeva în colţul ochiului, la periferia intereselor. La periferia societăţii, a sensului, a valorilor. Câinii am putea fi noi şi să nici nu ne dăm seama. Dispensabili, marginali, expuşi milei, dispreţului sau a oricărei alte atitudini. Câinii devin aici obiecte privilegiate de contemplat. Sunt aduşi din spatele blocurilor, de pe marginile străzilor, de pe gurile de canal, direct pe nobila suprafaţă a picturii. Pictura se apleacă într-un gest larg, mărinimos, democratic către aceşti nedreptăţiţi ai soartei. Din stradă sunt plasaţi în câmpul vizual. Spaţiul galeriei se transformă în cabinet veterinar, un loc al ocrotirii, al grijii pentru cel domesticit, vindecat de sălbăticie. Primim aici acel ceva ce supravieţuieşte în civilizaţie, şi poate care îi supravieţuieşte. Şi nefericiţii ce nu au cuşcă şi stăpân merită ocrotiţi. Îi dresăm blând şi îngăduitor cu tuşe de vopsea. Devin de-ai noştri, în rând cu noi, animale îmblânzite şi admirate. Câinii ne servesc, chiar şi aşa, vagabonzi. Fie că omoară alţi dăunători, fie că pot curăţa străzile de resturi alimentare, au un rol activ în societatea urbanizată. Câinii bucureşteni ne dau o importantă lecţie: sunt un semn al comunităţii, sunt mizeria ce ne uneşte, sunt proprietate comună. Ei dau din coadă, ne privesc curioşi şi, firesc, dizolvă clasele. Sunt ecoul unei utopii a epurării diferenţei şi claselor. Câinii sunt ai nimănui şi ai tuturor. Câinii sunt o caricatură a libertăţii. Ei sunt perfect liberi în această existenţă mizeră a lor. Pot fi oricum, pot face ce vor, pot consuma orice. Iar în libertatea aceasta a lor, singura posibilitate de convieţuire, de adaptare este captivitatea. Sunt rătăciţi şi rătăcesc, deranjează, jenează, provoacă dispreţ şi ruşine. Iar în cel mai bun caz, milă. În orice caz trebuie prinşi. Alternative nu sunt. Câinii suntem noi.
(text de Veda Popovici)
coltul cu textul de sustinere, soclul cu take-away-uri si intrarea in biroul galeriei
sirul de grafici pe peretele mic
cele 8 grafici vazute in racursiu dinspre geamuri
cele 8 grafici pe peretele mic si sirul de scaune de la geamuri
cele 7 picturi vazute din coltul din dreapta a galeriei
in stanga aliniate cele 7 picturi pe peretele mare
